razbunarea-cofeinei

Cafeaua a ajuns în Suedia în 1674. Plus, minus, un an sau doi. Mari amatori de basme şi legende, din pricina lungimii nopţilor scandinave, presupun, suedezii insistă însă, zor nevoie, pe faptul că vikingii cunoşteau foate bine efectele cofeinei. Cu mult înainte de apariţia ei oficială în peninsulă. Nu ale cafelei, să ne înţelegem, ci ale cofeinei. Despre care bineînţeles, habar n-aveau că aşa se va numi odată, cândva. Şi-atunci, despre ce vorbim, o să mă întrebaţi, iar eu voi încerca să vă explic…

Despre starea de vioiciune indusă de bobiţele de cafea, se ştia din vasta antichitate, de pe vremea când faraonii îşi clădeau de zor piramidele ca să lase urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor lor, o zestre turistică de toată frumuseţea. Preoţii egipteni, toţi cu doctorat în medicină, astrologie şi farmacologie, cunoşteau virtuţiile acestui arbust de pe coasta Mării Roşii şi se foloseau de ceea ce ştiau preparând diverse poţiuni menite să le scurtcircuiteze sinapsele nervoase sau să le crească puterea de rezistenţă în faţa somnului. Acest din urmă efect fiind apoi experimentat cu succes, mai ales pe gărzile palatului şi în mod excepţional pe armată, în timpul unor expediţii militare, te miri pe unde. Drupele roşii, proaspăt culese, erau puse la fermentat cu miere şi se obţinea o băutură numai bună pentru înviorare. Un fel de coffee-wine, dacă vreţi să-i daţi şi-un nume. Acest coffee-wine a ajuns ceva mai târziu în lumea greacă, taman la frumoasa Elena care, în cântul IV din Odiseea, usucă lacrimile celor care deplângeau absenţa lui Ulise aruncând un pumn de boabe roşii în chiupul în care se păstra vinul. Un drog venit din Egipt, despre care nu se ştia mare lucru, dar care, avea darul de a alunga tristeţea. De la greci, reţeta s-a transmis la romani şi la alte popoare, a ajuns şi-n Evul Mediu, iar suedezii susţin că a ajuns şi la vikingi. Posibil, admitem noi, gândindu-ne la ce negoţ fabulos de profitabil au făcut marinarii înalţi şi blonzi, pe coastele Mediteranei, din Maroc până în Egipt,via Bizanţ şi retur.

Oricum, cafeaua prăjită, măcinată şi fiartă va fi consumată de suedezi cu mult entuziasm abia de la începutul secolului XVIII, când restul Europei sucombase deja în faţa acestei băuturi. Da, numai că, în austera Suedie protestantă, regele veghea cu străşnicie asupra moravurilor şi sănătăţii poporului său! Drept care, în 1746, Frederik I emite un edict regal împotriva ceaiului şi cafelei pentru a limita, zicea el, „utilizarea abuzivă şi excesele băutului de ceai şi cafea”. Zile negre şi amare, precum cafeaua, pe capul comercianţilor. Taxe uriaşe pentru importatori, impozite grele pentru negustori, amenzi uriaşe pentru consumatori, confiscări de ceşti şi ibrice… Ceva mai târziu, interdicţie totală. Teroare!

Bineînţeles că orice prohibiţie naşte efecte secundare. Prima: băutura interzisă a devenit extrem de populară. Doi: a înflorit contrabanda. Trei: unii s-au îmbogăţit peste limita bunului simţ. Patru: nu are rost să le înşirăm pe toate, le ştiţi foarte bine!

La puţin timp după urcarea sa pe tron, regele Gustav al III – lea decide scurt că pisica trebuie ruptă în două. Vrând el să demonstreze cât e de nocivă cafeaua pentru sănătatea publică și vrând el să dovedească efectele negative pe care le are cafeaua asupra stării de bine a poporului, a solicitat savanţilor săi un experiment științific, unic în istoria Suediei. 

Regele a ordonat ca pentru experiment să fie folosiţi doi gemeni identici, ambii judecaţi pentru niscai crime comise şi condamnaţi la moarte. Pedeapsa lor urma să fie comutată la închisoare pe viaţă dacă acceptau ca unul din gemeni să bea zilnic trei ceşti de cafea, iar celălalt, trei ceşti de ceai, pentru tot restul vieţii lor. Doi medici au fost numiți pentru a supraveghea experimentul, iar constatările lor erau periodic livrate regelui. Din păcate însă, cei doi medici au murit, probabil din cauze naturale, înainte de finalizarea experimentului şi nici Gustav III, care a fost asasinat în 1792, nu a apucat să afle concluziile acestuia. Cât priveşte gemenii, băutorul de ceai a fost cel care a murit primul, la venerabila vârstă de 83 de ani. Data decesului băutorului de cafea a rămas necunoscută.

În 1794, guvernul suedez a încercat din nou să interzică importul şi consumul de cafea. Interdicția a fost reînnoită de mai multe ori până în 1820, dar fără folos… Ba, mai mult, după 1820 cafeaua şi-a luat revanşa, devenind o băutură dominantă în Suedia. Şi, pentru ca răzbunarea cofeinei să fie totală, potrivit Organizației Internaționale a Cafelei (ICO), Suedia este una din primele zece țări importatoare de cafea, suedezii consumând anual circa 11 kilograme de cafea per cap de locuitor. Aşa, de-a dracului şi ca să ştie şi regele!

M. Vaida