Primul blogger de stil personal din România, Ana Morodan este un personaj care nu are cum să treacă neobservat, un personaj savuros, exploziv și neînfricat, pe care fie îl iubești, fie îl bârfești, însă întotdeauna cu patos. Am stat de vorbă cu Ana și am descoperit, dincolo de imaginea de Contesă Digitală, construită cu grijă pe parcursul celor 6 ani de muncă asiduă, o persoană extrem de sinceră și autentică. Citește în paginile ziarului despre începuturile în blogosferă, bucuriile și provocările vieții de Contesă Digitală și, desigur, despre paiete, gin tonic, mult roșu și cafea.

1. Cum a început povestea www.anamorodan.com? Care a fost parcursul tău profesional?

A început în primăvara lui 2009 cu liliac, bujori, situațiune albastră și inimă la fel… Stăteam strâmb ca să gândesc drept, în căutarea unei soluții pentru viitorul meu (cel de avocată nu suna deloc glamour și nu mergea cu paiete, gin tonic și pasiunea pentru sipcă). Mă gândeam să fie un domeniu la început și să fie ceva în totalitate despre mine, cu vanitate, sclipici și povești de tip chick-lit. Noah, și așa a venit momentul de iluminare: mă apuc de blogging de stil personal! Cam asta este povestea foarte pe scurt.

2. Cum este Ana Morodan ca și persoană? Cum te-ai descrie?

Contesa Morodan este un personaj savuros, exploziv și neînfricat, pe care fie îl iubești, fie îl bârfești, însă întotdeauna cu patos. Ea este impecabil de penibilă, dementă, sinceră, extravagantă, funny, emoțională și generoasă. Și modestă!

3. Care sunt avantajele și dezavantajele unei vieți de Contesă Digitală?

Cred că cel mai mare avantaj este faptul că am creat în jurul meu o super-comunitate de oameni, ceea ce în limbajul nostru profesional se numește “friends, followers & fans”, care se recunosc în poveștile mele, simt că le sunt de ajutor, care rezonează cu zbaterile, felul meu de a vedea lumea și împreună cu care am o interacțiune extrem de plăcută și reconfortantă.
Pe de altă parte, când activezi în online nu există pauze. Nu-mi permit să pun zăvorul pe Contesărie și să zic: ”Piua!” I`m always connected.

4. Care sunt principiile, valorile după care te ghidezi? Cum reușești să rămâi autentică și fidelă valorilor tale, într-o lume poate uneori superficială sau chiar dură?

“Mai bine nebună decât perfectă.”
Nu mi-e greu să trăiesc după mantra asta, pentru că, noah, vi se pare că sunt normală sau perfectă?

5. Care este locul tău preferat de pe acest Pământ?

Colina din stânga domeniului Valea Verde Retreat.

6. Care este răsfățul tău suprem la sfârșitul unei zile nebune? Cum te relaxezi și deconectezi?

Cu câteva ore la spa, cu telefonul închis. Și un pahar cu gin. Plin.

7. Alege 3 ținute vestimentare preferate și asociază-le cu stări de spirit, locuri, sentimente.

Rochia conică bej, accesorizată cu cerceii imenși și o broșă enormă, ambele Art Deco. E ținuta mea când am pășit pentru prima oară în viața de adult. Acum mult timp, poate prea devreme.

Fusta conică roșie, dresuri fishnet roșii și sacou cambrat, ghici ce? Și el roșu. Look-ul pe care îl purtam în ziua în care am decis să deschid Morodan Shop.

Rochia albă, din dantelă de Chantilly, pe bie, accesorizată cu un colier auriu și o coroniță din crini. Ziua în care prietena mea și-a deschis prima grădiniță “nature oriented” din București.

8. Povestește-ne o experiență fericită/amuzantă/memorabilă din cariera ta.

Astăzi, fix la voi în Cluj. Am făcut poze cu două gâște. Pardon, trei cu tot cu mine, într-o locație din perioada Belle Epoque, unică în România.

9. Cum îți place sa îți bei cafeaua? Descrie cadrul ideal pentru savurat această licoare minunată.

Double espresso cu un strop de rom. Ok, mai mulți stropi.
Pe terasa apartamentului meu, la MOffice (biroul Morodan) cu colegii mei și pe terasa unui conac, într-o zi de toamnă ploioasă.

10. Citeam într-un interviu al tău ca îți dorești să ajungi la “Morodan Corporation”. Cât de aproape simți că ești de acest obiectiv? Care sunt componenetele brand-ului Ana Morodan în prezent și ce alte proiecte pregătești în viitorul apropiat?

Hahaha, suntem deja o mică corporație. Acum plănuiesc să take over the world. În prezent, the Morodan office (aka #MOffice) înseamnă 9 colegi de echipă, 7 colaboratori, un sediu, un magazin online, site-ul meu și cel mai nou proiect al nostru, de care sunt foarte mândră, GIN – Get Influence Now – Morodan Digital Influencers Academy.