Blue Mountain, cafeaua care crește pe ritmuri de reggae

Verde întunecat și umed cât vezi cu ochii. Peste muntele îmbrăcat într-o mantie luxuriantă și mustind de sevă, se aștern inele de ceață albăstruie, groase ca laptele. Trei vârfuri depășesc două mii de metri, iar al patrulea atinge aproape 2 500 de metri. Se întind dinspre est spre vest, separând Kingston, de Port Antonio. Atât de constant și fascinant fusese haloul lor cețos încât, cu secole în urmă, englezii denumiseră muntele Blue Mountain (Muntele Albastru). Da, e vorba despre insula Jamaica. Unde n-am fost niciodată. Unde mai mult ca sigur nu voi ajunge niciodată și despre care știam doar câteva lucruri banale, cunoscute de toată lumea: Columb, Caraibe, pirați, trestie de zahăr, rom, Boney M, Shaggy, Sean Paul, Usain Bolt și Violet Brown, care a murit anul trecut la 117 ani! Bob Marley, rastafari și reggae sunt cireșele de pe tort!

Urgent, am început un research ca la carte, și ce să vezi… am dat peste Blue Mountain! Să ne înțelegem, am dat peste „Blue Mountain’s Coffee”! Drept care, pentru lista mea de povești în plină expansiune, despre cafea și cafenele celebre, am părăsit Europa ca să adaug și un story dedicat uneia dintre cele mai scumpe și exclusiviste branduri de cafea din lume. Taman din Jamaica!

Povestea celebrei cafele jamaicane începe undeva prin secolul al 18-lea, prin 1728 după unii, 1730, după alții, când guvernatorul insulei, sir Nicholas Lawers plantează primii arbuști în Saint Andrews Parish (parohia Sfântul Andrei). Plantele sunt cumpărate în insula Martinica, unde au fost aduse de aventurosul cavaler Mathieu de Clieu și de unde s-au răspândit apoi în întreg arhipelagul Antilelor. Dar asta este o altă poveste… Până v-o spun și pe aia cu Martinica, să revenim însă la Jamaica.

Mare crai și investitor de succes, dacă socotim că s-a căsătorit de cinci ori și de fiecare dată cu câte o văduvă foarte bogată, Lowers intuiește că ținutul umed și răcoros al Muntelui Albastru este locul potrivit pentru cultivarea arborelui de cafea. Evident că scopul politic declarat (nu și intenționat), este de a transforma un bastion al piraților din Caraibe – cu celebrități ca Henri Morgan, Mary Reade, Calico Jack, Rackham și Anne Bonny – într-o civilizată regiune de cuminți fermieri cultivatori de cafea. S-ar zice că a reușit de minune, pentru că, în doar câțiva ani, Lawes admira, la brațul ultimei sale neveste, plantațiile înșirate pe Temple Hill. De jur împrejurul lui, pe distanțe de kilometri de-a lungul pantelor, creșteau arbuști de înălțime medie, cu frunze groase de un verde-închis. În fiecare an făceau flori albe, cu un miros dulce, care la maturitate se transformau în fructe roșu-aprins. Uscate, prăjite, râșnite și fierte, aceste fructe produceau ceea ce mulți socoteau a fi cea mai fină băutură din lume. Solul vulcanic bogat în fosfor şi azot şi clima cu precipitaţii constante au rămas cheia gustului inconfundabil, cu totul excepţional, care au creat o delicatesă: Blue Mountain Coffee!

În 1758 Jamaica exporta deja spre Europa, 60 de mii de livre de cafea, de foarte bună calitate, dar marele boom se va produce la sfârșitul secolului. După care, urmează declinul. Din cele aproximativ 600 de plantații existente în 1800, la mijlocul secolului al 19-lea mai rămăseseră 150. Cauzele au fost multiple: atacurile piraților, abolirea sclaviei (în 1834), supraproducția, fluctuațiile bursei, vremea nefavorabilă, malaria și bolile de tot felul care-i decimau pe lucrători… În 1849, o epidemie de holeră sosită din Asia omoară peste 30 de mii de locuitori ai insulei, dintr-o populație care număra cam un sfert de milion la vremea aceea.

Deși producția de 20 de milioane de livre din perioada boomului scade substanțial, cafeaua jamaicană continuă să rămână una de foarte bună calitate și una dintre cele mai apreciate sortimente de pe piață. Câștigase notorietate, dar „Jamaican Blue Mountain Coffee” devine un brand cunoscut abia din 1885, când Cecil Augustus Munn își amenajează prima plantație pe Strawberry Hill. Tot atunci începe și fabuloasa istorie a dinastiei Munn, la care se va asocia mai târziu și Arthur McGowen, fondatorul Flamstead Estate. În 1920, Victor, fiul lui Cecil, înființează Mavis Bank Central Factory Limited care ulterior va controla rețeaua de distribuție a tuturor celorlalți cultivatori. Inițial existau doar patru ferme care procesau Blue Mountain Coffee: Wallenford, Moy Hill, Silver Hill și Mavis Bank Coffee Factory. În prezent, doar Wallenford și Mavis Factory mai sunt active.

Keble Munn, nepotul lui Victor, va contribui și el (cu succes!) la business-ul familiei, devenind Jamaica’s first Certified Cup Tester și primul care exportă marca Blue Mountain Coffee în Japonia. Ministru al Agriculturii (1959-1962) și membru al Parlamentului până în 1980 când se retrage din politică, la sfârșitul anilor ’70, împreună cu Elkins Coffee Co., va crea marca Jablum – Blue Mountain, care și-a găsit drumul spre America de Nord. La ora actuală, tot un membru al familiei, Edgar Munn este singurul trader autorizat de Jamaican Coffee Industry Board pentru a importa și exporta Jamaica Blue Mountain Coffee în Statele Unite.

Keble Munn va fructifica cu înțelepciune monopolul instituit de familie prin Mavis Factory, după ce un uragan devastator aproape că distrusese în 1950 toate culturile. A fost momentul propice pentru înființarea unei comisii naționale, cu un număr limitat de membri, care a emis criteriile legate de calitatea, cultivarea și procesarea cafelei. Dacă boabele, creșteau mai departe de 16 kilometri de vârful muntos, cafeaua se numea Jamaica Prime și nu Blue Mountain. O altă condiție a fost ca boabele să nu fie Arabica.

Astăzi, conform noilor standarde de calitate, există 5 subtipuri de Jamaican Blue Mountain, clasificate în funcție de circumferința bobului de cafea și de proporția de boabe imperfecte găsite la sortare. Care sortare, se face manual! Datorită acestor reglementări strict respectate, Blue Mountain Coffee și-a câștigat și păstrat definitiv notorietatea.

Cecil Augustus Munn avusese dreptate: „raritatea stârnește interesul și stabilește prețul”.

M. Vaida